Icoana Maica Domnului Lacoschitiotisa

În ethos-ul athonit, icoana Maicii Domnului „Lacoschitiotisa” este legată de Schitul românesc Sfântul Dimitrie – Lacu, unde imaginea prototip, aflată la loc de cinste în katholikon, este cinstită drept făcătoare de minuni şi continuă linia iconografică a „Prodromiţei” – model cretan post-bizantin caracterizat prin nobleţea trăsăturilor şi dinamica draperiilor.

Exemplarul de faţă reinterpretează prototipul prin tehnologia electroformării, care asigură un relief de mare fineţe pentru ferecătură. Argintul placat devine suport al unui decor vegetal-geometric de factură paleologă, în timp ce cristalele poli­crome inserate discret pe spandreluri iluminează câmpul sacru cu irizaţii diafane, evocând anforismele luminii necreate din mistica hesychastă. Dialogul cromatic este amplificat de aureolele aurite ce reactivează semantica gloriei dumnezeieşti şi subliniază centralitatea personajelor.

Chipurile Maicii şi ale Pruncului sunt pictate în ulei, procedeu care permite gradaţii carnale catifelate, umbre sfumato şi accente calde de sienă arsa pe pleoape şi buze, rezultatul este o prezenţă duhovnicească vie, fidelă canoanelor dar sensibilă privirii contemporane. Inserţiile placate cu aur pe proplasma nimburilor conturează un spaţiu liturgic atemporal, unde materia devine transparenţă a harului.

Întregul ansamblu este încadrat de o ramă din lemn de stejar tonifiat, finisată manual, ale cărei fibre dense conferă lucrării soliditate şi discreţie monumentală. Caseta vitrificată cu balamale fine asigură atât protecţia icoanei, cât şi o prezentare muzeală demnă de colecţiile de artă sacră.

Prin sinteza dintre tehnologia electroformării, splendoarea metalelor nobile şi rigoarea picturală bizantină, icoana „Lacoschitiotisa” devine un obiect de cult şi de colecţie, apt să transfigureze spaţiul domestic sau expoziţional prin frumuseţea şi teologia luminii pe care o poartă.